sâmbătă, 11 decembrie 2010

writings on the wall


Întinzându-mi picioarele până la Dumnezeu și înapoi

.

Fie el Samedi /Saturday/Sâmbătă/ TU improvizează orice cu oricine, căci la rândul meu nu am trăit niciodată doar o viață : viața unei neveste,viața unei amante sau viața unei prietene , oriunde am fost și orice am făcut am trăit vieți multiple . Din start , TU trebuie să știi că nopțiile de sâmbătă nu se pun , se reneagă,nu se partajează(eventual se strâng între degetul mare și arătător și se aruncă la pești ).

Sunt om a lui Dumnezeu si om al Diavolului , fiecare cu ce i se cuvine . Nimic hectic sau prelung;fiindcă înaintea privirii mele , pozează doar imaginea trupului.La dreapta Dumnezeu Tatăl , oblic înclinat spre partea stângă Dumnezeu Fiul și bine echilibrat între umerii lor Duhul Sfânt .Nu pot uita , (nu reușesc )să renunț la ideea că acești trei sunt creați de oameni și se transformă la nesfârșit , dar cât ni se mai permite să mai ieșim din pântec caracterizați de aceiași dualitate morfologică a brațelor și mâinilor , știm că trupul nostru va dăinui , dacă ne reinventăm.

Îmi cunosc mâinile ca pe Tatăl Nostru le țin pe gură , apoi respir forțat pe nas , deoarecece îmi păstrez gura doar pentru momente speciale , pentru exersările strigătelor în tăcere atunci când urlu în mine (din tot sufletul) : de frică , de groază pentru a îndepărta pe cât posibil toate acțiuniile nedosite ce se desfășoară separat de mine în cine știe ce parte a trupului meu .Uneori , în decursul nopților noastre pendulăm între percepții născute la nivel subconștient , apoi avem impresia că suntem unici in ideologiile noastre,în părerile pe care le susținem , dar nu e așa tot ce ne aparține deja e partajat la nivel intelectual , deja a fost imaginat sub o altă formă reîmpletită de idei.E mai bine să învățăm să acceptăm partajul intelctual cu care ne confruntăm .

Niciodată nu am ințeles de ce pedeapsa maximă ar fi să nu-mi faci nimic , până atunci sondeaza-mă până găsești în mine cursul unui râu sinuos , cu un debit continuu în care femeile vin să se scalde , rând pe rând de păcatele imaginare a celor ce le-au cuvântat nopțiile . Nu le judec pentru că-și scot corsetele în fața mea și încep să se scarpine de tot felul de închipuri puternic nuanțate de lamentări feminine.Nu le judec pentru că și eu am o singură coloană vertebrală puternic arcuită ce lasă in fiecare dimineață urme in cearșaful alb .Eu nu-mi deschid gura,aș vrea să primesc de le toate femeile ce vin pe aici o piele mare , largă și moale și niște sfoară să o pot lega apoi in jurul trupului meu stâns , apoi aș putea încrusta orice în pielea mea fără să mai fie necesar să-mi pecetluiesc gura cu palmele mele mici fecundate de minciuni ; cu toate acestea în adâncul meu locuiesc capitole consumate împărtășite de aceste femei , caracterizate printr-o puternică interiorizare , dar de care mi-e frică să nu răbufnească.

Îmi cresc spumă în cadă , să pot îndepărta tot ce se toarnă zilnic in memoria mea și mi se strânge și-mi strânge pielea în jurul celorlalte țesuturi ca o haină veche , primită la strâmtorare surfilată pe interior de alții , sătulă de mașinile de cusut ce au primit sfoară in ac pentru a o recoase pe ambele părți , oferindu-i de fapt doar serii de dureri ale viserlor deșirate . Continui să cresc spumă în cada emailată și mai tot timpul rece , apoi încep prin a-mi acoperi bănuții sânilor plini și tari , minunat conturați , nuanțați stratificat ce în ultima vreme îmi umplu ușor tricoul când se ridică din cearșaf și-mi aduc în poziție verticală coloana vertebrală ce s-a brăzdat în bumbacul alb cu miros proaspăt .

Mă strânge pielea groaznic atunci când apa permanent rece mă biciuește peste porii deja dilatați , de frig să scap mi-aș desface corpul bidirecțional , mi-aș înghiți chipul prin buric , dar cred că ar face tumbe și ar refuza să se adăpostească intre : vene , artere , sânge și limfă . Desfăcută intr-un curs ( 2 ,3..)pielea mi-e tare si nu pot decât să-mi imaginez că degetele astea (prelungiri ale palmelor mele) sunt de împrumut și-mi strâng pieptul la piept și-mi aduc buzele una peste alte de mă pup singură pe gură când mă ghemuiesc fetal în mine , acoperindu-mă cu șuviățe lungi din ondulee brune.

Apa continuă să curgă , cu cât încerc să mă sustrag mai mult mental senzațiilor de frig ajung să le inlocuiesc cu manifestări fizice . Am început să-mi biciuiesc spatele cu coada lungă și țeapănă , doar pentru a-mi alege un semn distinctiv de autodisciplinare , întrucât sunt incapabilă să-mi ofer o altă armă în lupta de la trup la trup.

Gata, Andra poți să ieși din baie , poți să te visezi femeie spune-le și celorlați ce discuri cu jazz ai lăsat pe jos în loc de covoare . Astfel,curată ,m-am urmat în fața oglinzii duble și reci ce-mi expediază diafan porționat trupul ambalat în natura proprie.

În fața oglinzii nu te așteapta nimeni altcineva decât fluxul conștiintei :„Pentru că porți măștile tuturor femeilor frumoase pe care le pui față-n față în oglindă ( andra reală vs andra apărută din oglindă)te convingi singură că ești tânără , cam prea tânără pentru ceea ce ai tot înghițit cu ochii , dar nu te mustră nimic , pentru că în închipuirile tale nu ai găsit nimic : palid/bolnav/muribund/,apoi ți se permite să meri mai departe .

În restul timpului am o prietenă care ziua îmi adună informații de pe străzi , seara îmi dă stingerea , duminica fuge la biserică și se spovedește pentru mine și mă eliberează ,apoi o luăm de la capăt într-o lume in care nimic nu va mai este la fel după ce ni s-a confirmat că și ai noștri au fost la fel . Prietena asta a mea dispare când trebuie să-mi spun singură povestea de noaptea bună , dispare ca să mă determine să nu-mi mai fie frică de noaptea ce pentru mine nu e vreo rochie protectoare căreia altora li se permite să-i scoată cu un gest obscen bretelele cu scopul de a scăpa de textura ei , de fapt noaptea noastră are o altă structură e identică cu nopțiile tuturor celor pe care i-am cunoscut vreodată , doar că din când in când , de regulă și mai tot timpul sâmbăta își desăvârșește conținutul cu câte o porție de amintiri,pe care o cumpăr singură din locurile în care prietena mea mă duce .

Picioarele mele suprarealiste coborâte de Dali de acolo de Sus , în clipele de vulnerabilitate divină sunt două cronici , două arce perfecte ce mă poartă pretutindeni , iar in clipele când vor să fie aproape de restul trupului meu se aruncă împreună după cap strâns legate de gâtul meu.Apoi,urmează să-mi încrucișez turcește picioarele pentru plăcerea de a-mi simți scobitura tălpii in arcuirea coapsei și rând pe rând îmi descopăr îmbinările impuse dintre straturile propriei mele pieli,exersez zi după zi până când trebuie să mă ridic și să devin din nou : domnișoară.Picioarele mele se separă între ele , dar nu în stângul și în dreptul , nu în degetele de la piciorul stâng si piciorul drept(care atunci când se luptă și-ar scoate unghiile din carne , si – ar arunca lângă pat pielea ce le ține împreună ,dar de fiecare dată când se ridică brusc de sub plapuma grea , arcuindu-se brusc spre tavan sunt mi-nu-na-te , apoi după fiecare îndrăzneală a lor picioarele mele ajung să zacă la fel de dezbrăcate , dar fără niciun fel de putere în spațiul vid dintre cerșaf-trup-plapumă).Picioarele mele s-ar diviza în : epiderm,derm și hipoderm pentru a avea mai multe șanse să răzbească la suprafața cotidiană , să emeargă deaspura maselor și apoi ar mai vrea să scape de frigul ce le-a intrat in oase atunci ar simți că mă pot duce departe.

Privind lucrurile sub orice unghi am nevoie de o percehe de picioare realiste , pentru noptiile de sâmbătă care se uită și despre care nu se mai vorbește , care rămân atemporal fixate in păcat , dar apoi intr-un fenomen de flux si reflux continuu se înlocuiesc cu diminețile de duminică în care ne permitem să renegăm și să devenim pudici , chiar daca tuturor ni se reflectă pe sufrața cristalinului flash-backurile noptii trecute.

Curată , îmi permit să o iau de la capăt în fața oglinzii în lupta mea de la : „trup la trup”.

Niciun comentariu: